Judecătoria Strășeni la 09 octombrie 2024 a organizat un eveniment cultural întitulat „O seară de film”, dedicat tinerilor din comunitate. Activitatea a avut loc într-un cadru prietenos și a inclus proiecția filmului My Cousin Vinny, o comedie care abordează teme legate de justiție și sistemul judiciar.
Filmul a fost ales nu doar pentru divertisment, ci și pentru lecțiile valoroase pe care le oferă. Pe parcursul vizionării, elevii au avut ocazia să observe cum se desfășoară un proces judiciar, învățând despre:
După proiecție, tinerii au fost încurajați să participe la o discuție interactivă, în care au putut să își exprime opiniile și întrebările legate de film și subiectele juridice abordate. Activitatea s-a încheiat cu oferirea unor fișe de feedback, prin care participanții au fost invitați să își exprime părerile despre eveniment și să sugereze idei pentru viitoare activități. Scopul acestor fișe a fost de a cunoaște preferințele tinerilor și de a îmbunătăți inițiativele viitoare organizate cu și pentru ei.
Această seară a fost nu doar o oportunitate de divertisment, ci și o experiență educativă valoroasă, care a contribuit la formarea unei înțelegeri mai profunde a sistemului juridic printre tineri.
Evenimentul face parte din acțiunile de implementare a obiectivelor Planului de dezvoltare strategică al Judecătoriei Strășeni pentru anii 2024-2029 cu scopul de a spori accesibilitatea informației despre drepturile omului, activitatea judecătorească și protejarea acestor drepturi în instanța de judecată.
Apreciem sprijinul echipei Proiectului USAID „Instanțe Judecătorești Model” pentru facilitarea acestei inițiative și suportul acordat.