A A A

COMUNICAT !!!

18 Iunie 2024 | 19

La 17 iunie 2024, Judecătoria Strășeni, sediul central, a pronunțat Sentința în privința unui bărbat, domiciliat rn. Strășeni, învinuit de comiterea infracțiunii prevăzut de art. 2011 alin. (4) Cod Penal RM, fiindu-i stabilit o pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 14 (paisprezece) ani, cu executare în penitenciar de tip închis.

Conform materialelor cauzei, ultimul urmărind scopul aplicării violenței fizice, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările lor și dorind în mod conștient survenirea acestora, acționând cu intenție directă îndreptată la atingerea scopului său, fiind în stare de ebrietate alcoolică, ca urmare a unui conflict verbal iscat între el și fratele său, în timp ce se aflau în ograda gospodăriei lor situată în r-nul Strășeni, manifestând superioritatea față de acesta, intenționat i-a aplicat ultimului mai multe lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite regiuni ale corpului inclusiv în regiunea feței, capului și a cutiei toracice, lovituri în rezultatul cărora victima a căzut pe spate, lovindu-se cu capul de trotuarul din beton din jurul casei, iar în rezultatul vătămărilor corporale primite victima a decedat.

Astfel, prin acțiunile sale intenționate a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 2011 alin. (4) din Codul penal, adică violența în familie, acțiunea intenționată comisă de un membru al familiei în privința altui membru al familiei, manifestată prin maltratarea, alte acțiuni violente, care au cauzat vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății soldată cu decesul victimei.

Inculpatul nu a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei în procedură generală. 
La moment Sentința nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.