A A A

COMUNICAT!!!

22 Martie 2024 | 17

La 22 martie 2024, Judecătoria Strășeni, sediul central, a pronunțat dispozitivul Sentinței în privința unui tînăr, domiciliat rn. Strășeni, învinuit de comiterea infracțiunii prevăzut de art. 171 alin. (3) lit. b) și 172 alin. (3), lit. a) din Codul Penal, fiindu-i stabilit o pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 12 /doisprezece/ ani și 6/șase/ luni, cu executare în penitenciar de tip închis.
          Conform materialelor cauzei, ultimul conștientizând pericolul social și natura ilegală a acțiunilor sale, acționând cu intenție directă, în perioada de timp începând cu luna ianuarie 2021 până la 14 august 2021, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale prin acțiuni de ordin degradant, fiind conștient de faptul că prin acțiunile sale săvârșește acte ilegale cu caracter sexual care generează un impact negativ asupra unui copil.

Acțiunile acestuia au fost calificat, de către organul de urmărire penală, în baza art.171 alin.3), lit. b) Cod penal – violul, adică acțiunea intenționată îndreptată spre săvârșirea unui act sexual neconsimțit de penetrare vaginală și orală de natură sexuală, săvârșită prin constrângere fizică și psihică a persoanei, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința, săvârșită cu bună știință asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani și în baza art. 172 alin.3), lit. a) Cod penal – acțiuni cu caracter sexual neconsimțit, adică acțiunea intenționată îndreptată spre obținerea unei satisfacții sexuale neconsimțite săvârșite cu bună știință asupra unei persoane care nu a tins vârsta de 14 ani.

Inculpatul nu a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei în procedură generală. 
          La moment Sentința nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.